HOTĂRÂREA NR. 228 privind aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, conform prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 202117 decembrie 2020Hcl Anterior Articol HOTĂRÂREA NR. 227 privind aprobarea participării Municipiului Tulcea ca partener în cadrul proiectului "Ecological resizing through urban and rural actions & dialogues for GHG mitigation in the Lower Danube Floodplain & Danube Delta - EDAPHIC-BLOOM DANUBE (Redimensionarea ecologică prin acțiuni și dialoguri urbane și rurale pentru atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră în lunca inundabilă a Dunării de Jos și în Delta Dunării)", precum și a cofinanțării proprii Următor Articol HOTĂRÂREA Nr. 229 privind modificarea numărului de burse şi cuantumul acestora acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat în anul şcolar 2020-2021, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 201/26.11.2020